Știri de ultimă oră
Politic

ANI: Deputatul Mircea Drăghici nu poate justifica o avere de peste 1 milion de lei

29 aprilie 2020

author:

ANI: Deputatul Mircea Drăghici nu poate justifica o avere de peste 1 milion de lei

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunță nereguli în ceea ce privește averea deputatului Mircea Drăghici. Este vorba despre o sumă de peste 1 milion de lei.

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 1.184.547 lei şi 15.600 euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de deputatul Mircea Drăghici, fost trezorier al PSD.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de Mircea Drăghici.

De asemenea, având în vedere elementele identificate din activitatea de evaluare, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, ANI a sesizat DNA cu privire la posibile indicii privind încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ceea ce priveşte încasarea de Mircea Drăghici a sumei de 313.247 lei, reprezentând venituri din chirii, de la societăţi comerciale care, la rândul lor, realizau venituri în baza contractelor de prestări servicii de la o formaţiune politică.

ANI a sesizat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la posibile indicii referitor la încălcarea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte înregistrarea contractelor de închiriere aferente perioadei 2017 – 2018, în anul 2019, respectiv după demararea cercetărilor de către Agenţia Naţională de Integritate, în baza cărora Mircea Drăghici a încasat suma de 313.247 lei.

Totodată, ANI a sesizat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislaţiei în materie în ceea ce priveşte imobilele dobândite în anul 2018 de către fiicele lui Mircea Drăghici, cu suma totală de 100.000 lei, de la bunicii acestora, care anterior, în anul 2015, le dobândiseră de la Mircea Drăghici şi de la soţia acestuia, pentru suma de 59.800 euro.

ANI anunţă că Mircea Drăghici a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative, iar deputatul PSD a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Catalina Miron este redactor cu experienta in presa. A lucrat la Realitatea TV, Pro TV si Mediafax.
Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *