Știri de ultimă oră
Stiri

Bilanț coronavirus România 22 aprilie 2020. Și în străinătate se înregistrează aproape 1000 de români infectați

22 aprilie 2020

author:

Bilanț coronavirus România 22 aprilie 2020. Și în străinătate se înregistrează aproape 1000 de români infectați

468 de noi infectați cu coronavirus în România s-au înregistrat în ultimele 24 de ore. Numărul total al bolnavilor a ajuns la 9.710. La ATI, în acest moment, sunt internați 288 de pacienți.

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.710 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.406 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 508 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 468 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 288 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.809 de persoane. Alte 40.774 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 106.357 de teste.

Aproape 1.000 de români bolnavi de coronavirus, în străinătate

De la începutul epidemiei, 64 de cetățeni români au murit în afara țării.

GCS anunță că 953 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus).

636 sunt în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 14 în Germania, 59 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 64 de cetățeni români aflați în străinătate, 16 în Italia, 15 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Catalina Miron este redactor cu experienta in presa. A lucrat la Realitatea TV, Pro TV si Mediafax.
Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *