Știri de ultimă oră
Economic

Indicatorul PMI (Purchasing Managers Index) al Markit Economics indică scăderea economiei mondiale pentru a doua lună consecutiv în martie

8 aprilie 2020

author:

Indicatorul PMI (Purchasing Managers Index) al Markit Economics indică scăderea economiei mondiale pentru a doua lună consecutiv în martie

Indicele PMI indică scăderea economiei mondiale pentru a doua lună consecutiv în martie, evoluție determinată de deteriorarea semnificativă din sfera serviciilor, în contextul incidenței șocului pandemiei în Europa și SUA.

Markit Economics a publicat recent datele cu privire la evoluția indicatorilor PMI (Purchasing Managers Index) din industria prelucrătoare și sectorul de servicii din economia mondială în luna martie și primul trimestru al anului curent, relevă o analiză a Băncii Transilvania. Acești indicatori sunt estimați împreună cu JPMorgan și prezintă dinamica comenzilor noi, producției, locurilor de muncă și prețurilor în principalele ramuri ale economiei. Pragul de 50 puncte separă creșterea de scădere.

Statisticile indică scăderea economiei mondiale pentru a doua lună consecutiv în martie, evoluție determinată, îndeosebi de deteriorarea semnificativă din sfera serviciilor, în contextul incidenței șocului pandemiei în Europa și SUA (economii cu o pondere foarte ridicată a sectorului terțiar în PIB).

Pe de altă parte, indicatorul PMI din industria prelucrătoare s-a ameliorat cu un ritm lunar de 0.5 puncte la 47,6 puncte în martie. Cu alte cuvinte, industria prelucrătoare a continuat să scadă luna trecută, dar ritmul de declin s-a redus în intensitate, ca urmare a relansării din China.

Diminuarea comenzilor noi cu cel mai sever ritm din martie 2009 (determinată de șocul la nivel de ofertă, urmat de șocul în sfera cererii) exprimă premise nefavorabile pentru dinamica industriei prelucrătoare pe termen foarte scurt.

Pe de altă parte, componentele producție și locuri de muncă au continuat să scadă în martie, dar cu ritmuri în atenuare raportat la luna februarie.

Din perspectiva analizei pe regiuni se evidențiază redinamizarea industriei prelucrătoare în China (indicatorul PMI la 50.1 puncte în martie, după nivelul de 40.3 puncte în februarie), pe fondul relansării graduale a activității economice după șocul pandemiei.

Componenta bunuri de investiții a fost cea mai afectată ramură a industriei prelucrătoare în martie, ceea ce exprimă premise nefavorabile pentru investițiile productive în economia mondială în trimestrul II.

Indicatorul PMI din sfera serviciilor s-a deteriorat însă puternic luna trecută: declin cu 10.1 puncte față de februarie la 37 puncte (nivel minim istoric).

Se evidențiază deteriorarea puternică a componentelor comenzi noi, locuri de muncă și perspective de evoluție pe termen scurt, în contextul răspândirii pandemiei din Asia spre Europa și SUA (economii cu o pondere majoră a serviciilor în PIB).

Prin urmare, indicatorul PMI Compozit (industria prelucrătoare și servicii) s-a diminuat cu un ritm lunar de 6.7 puncte la 39.4 puncte în martie, cel mai redus nivel din ultimii 11 ani.

Declinul comenzilor noi și comenzilor noi de export cu cele mai severe ritmuri de când se calculează acești indicatori exprimă premise nefavorabile pentru dinamica investițiilor pe termen scurt.

De asemenea, componenta locuri de muncă s-a deteriorat cu cel mai abrupt ritm din iulie 2009.

Din perspectiva analizei regionale se evidențiază deteriorarea indicatorului PMI Compozit din Zona Euro, Japonia și Statele Unite în luna martie.

Ne așteptăm ca economia mondială să intre în recesiune în trimestrul II, pe fondul șocului indus de pandemie, care a determinat implementarea de măsuri de închidere a activității economice pentru a evita o criză de sănătate publică de proporții, notează Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.

Pe de altă parte, subliniem faptul că măsurile monetare și fiscal-bugetare fără precedent implementate în ultimele săptămâni vor susține o relansare rapidă a economiei mondiale după depășirea crizei sanitare. În acest context, menționăm faptul că se acumulează semnale de ameliorare a indicatorilor care comensurează pandemia, aspect evidențiat și în ultimul grafic din partea dreaptă.

Catalina Miron este redactor cu experienta in presa. A lucrat la Realitatea TV, Pro TV si Mediafax.
Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *