Știri de ultimă oră
Sanatate

Regina Maria face teste COVID-19 și își extinde capacitatea

30 martie 2020

author:

Regina Maria face teste COVID-19 și își extinde capacitatea

În contextul generat de evoluția pandemiei COVID-19 și în deplin acord cu măsurile și protocoalele impuse către autorități, rețeaua Regina Maria își extinde capacitatea de prelucrare a testelor RT PCR pentru COVID-19 și în laboratorul Genetic Center din București, informează compania.

Acest laborator vine în completarea eforturilor specialiștilor din Laboratorul Central Regina Maria, capacitatea de procesare din Rețea ajungând astfel la 700 de teste pe zi. Probele sunt lucrate de o echipă formată din 11 specialiști.

”Știm cât de vitale sunt capacitatea și viteza de testare în această perioadă, de aceea ne punem la dispoziție atât personalul – specialiști de laborator cu o înaltă pregătire, cât și infrastructura de care dispunem – materiale și aparatură, pentru a ajuta oriunde este nevoie, în funcție de noile focare care apar și de volumul de prelucrare disponibil în anumite zone. Ajutăm deja la prelucrarea testelor din mai multe județe și avem capacitatea de a procesa mult mai multe teste decât cele făcute până acum”, afirmă Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.

În Laboratorul Central Regina Maria se pot prelucra teste RT PCR pentru COVID-19 nonstop, 24/24, timp de 5 zile pe săptămână, iar sâmbătă și duminică timp de 12 ore pe zi. Pâna la data de 28 martie, în cadrul Laboratorului Central au fost prelucrate peste 1000 de teste.

Testele nu pot fi efectuate la cerere. Prelucrarea acestora se realizează la solicitarea instituțiilor și a spitalelor publice, a centrelor de dializă, precum și pentru pacienții programați la intervenții chirurgicale în cadrul spitalelor Regina Maria.

Catalina Miron este redactor cu experienta in presa. A lucrat la Realitatea TV, Pro TV si Mediafax.
Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *