Știri de ultimă oră
Social

Tibi Ușeriu, despre perioada de autoizolare: E o cursă, un maraton. Putem fi cu toții eroi

26 martie 2020

author:

Tibi Ușeriu, despre perioada de autoizolare: E o cursă, un maraton. Putem fi cu toții eroi

Tibi Uşeriu, alături de organizaţia din care face parte, a donat echipamente de protecție spitalelor din Suceava. El îi sfătuiește pe oameni să stea în case. „E o cursă, un maraton. Putem fi cu toții eroi”, spune Ușeriu, care a terminat anul acesta pe locul 2 ultramaratonul Yukon Arctic Ultra.

Tibi Uşeriu se implică în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Alături de organizaţia non-guvernamentală Tăşuleasa Social, Tibi Uşeriu a donat 1000 de combinezoane şi 1500 de perechi de mănuşi chirurgicale şi de unică folosinţă spitalelor din judeţul Suceava.

Uşeriu susţine că este foarte simplu să rămână în autoizolare, mai ales după ce a petrecut 10 ani în spatele gratiilor unei închisori de maximă siguranţă

Tibi Uşeriu are o poveste de viaţă impresionantă. A fost condamnat la 23 de ani de închisoare în Germania pentru jaf armat, însă a executat doar 10. Uşeriu a reuşit să evadeze de două ori, însă în cele din urmă a fost prins.

„E o cursă, un maraton. Cred că va dura ceva. Putem fi cu toţii eroi. De la statul în casă până la a face ceva, cred că dacă trecem cu brio peste ceea ce se întâmplă în zilele noastre, o să fim toţi eroi. Pentru mine, partea asta de carantină să ştiţi că nu există. Eu am petrecut 10 ani în 7 metri pătraţi! Mie, dacă îmi zic mâine autorităţile: Măi, Tibi, stai un an în baia ta şi trece pandemia asta, eu mă duc şi stau în baie fără nimic”, a spus Tibi Ușeriu, la Digi FM.

Catalina Miron este redactor cu experienta in presa. A lucrat la Realitatea TV, Pro TV si Mediafax.
Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *